…AM LEGAT PRIN ACEASTĂ REVISTĂ, O CALE ÎNSPRE INFINITUL LITERATURII ŞI CULTURII ROMÂNILOR DIN LUME!… Considerându-mă întrutotul aparţinător comunităţii româneşti din Australia, continuându-mi chemările mele înspre artele frumoase, române şi universale, voi continua a fi în serviciul acestora, a cărţii româneşti prin modesta biblioteca „Minai Eminescu”, şi prin cărţile ce aşteaptă în minte-mi, ieşirea în lume! Din motive de vârstă şi sănătate, însă dornic de a scrie ceea ce mai am viu în cutiuţa imaginaţiei mele şi a nu le duce cu mine în mormânt, mă sfătuie gândul, aud un îndemn interior: lasă calea tinerei generaţii ce vine, a duce mai departe gazetariile şi revistele literare, după orientările şi visele lor de continuitate şi existenţialitate a acestei frumoase naţii române!” De un deceniu am editat această Revistă de Artă şi Cultură „IOSIF VULCAN”, adică 10 ani, şlefuind-o şi îngrijind-o spre a duce cititorilor cele mai curate, sfinte sentimente, de iubire a tot ceea ce este frumos şi uman. Să nu uităm Limba, cântecul, dansul, credinţa, simbolurile acestui neam din care ne tragem, al Românilor. Mulţumesc tuturor celor ce m-au susţinut, fie prin sfat şi contribuţii, fie prin critici sau derâderi, căci recunoşteam prin ştiinţa mea luminată de Dumnezeu, a iubii fiinţa omenească aşa cum a creat-o pe fiecare în parte!
Deci cu mândrie şi speranţe în tinerimea noastră română dornică de viaţă şi viitor, las drum viselor lor, nu fac ruptură ci am legat prin această revistă o cale înspre infinitul Literaturii şi Culturii Neamului Românesc!
IOAN MICLAU din GEPIU, AUSTRALIA – 31 Decembrie 2006 / 1 Ianuarie 2007 (Cu lacrimi – IM)
____________________________________
Ioan Miclău (n. 1940). Scriitor român din Australia. Poet, dramaturg, jurnalist, autor de memorialistică literară, promotor cultural de seamă. Fondator de grupări literare în ţara de la Antipozi. Cărţi reprezentative: „Poezii alese" (vol. I, II), „Teatru", „Fiica Zeiţei Vesta", nuvelistică.Ioan Miclau s-a distins drept principalul animator al gruparii scriitorilor romani de la Antipozi , avand o actiune cetateneasca uimitor de tenace si de echilibrata . Fondator al Bibliotecii " Mihai Eminescu " din Cringilla , Australia , ridicata si inzestrata cu efortul sau generos si neprecupetit , Ioan Miclau a dat un exemplu de " actiune romaneasca " printre straini , si a devenit un model ce va trebui luat in seama intotdeauna cand se vor aminti faptele mari . Si pentru aceasta scriitorul a fost distins cu Premiul de Excelenta al Patrimoniului Romanesc , decernat de ARP , in 2006 .
_____________________________

UN FILM DE BEN TODICA DESPRE UN POET ROMAN LA ANTIPOZI