IOAN MICLĂU

DESPRE MISTERELE LITERARE DE AZI, INVOCAREA MARILOR CLASICI SPRE EXEMPLIFICARE!

„…Fiindca ce-i drept, Nicolae Iorga zicea la vremea sa: „De multe ori in materie de arta trimiti pe orb sa-si cumpere ochelari. Pe cand ar fi mai bine sa-l iei de mana si sa-l scoti din drum”. Ion Luca Caragiale, observand in stilul sau bine cunoscut: „Taria noastra nu stetea atat in articole de fond sau polemice, cat in informatii de senzatie tesute cu observatiuni veninoase. Turbasem si pe public, si pe politicieni, si mai ales pe confrati (…) (Momente si schite” – 1958, pag.23)

Eminescu a despicat-o pe viu: „Nu spera cand vezi miseii, / La izbanda facand punte, / Te-or intrece nataraii, / De ai fi cu stea in frunte „. Veni si Tudor Arghezi cu un sfat: „Nu mai urla baiete, lucreaza si prin munca ta luminata capata-ti locul, care nu ti se cuvine gratuit si care nu se castiga cu limbarita si oracaitul. N-ajunge sa vrei, trebuie sa poti”. Aci, e locul sa zic si eu (subsemnatul) cateva vorbe pe sleau: „Azi multi vor, se dau peste cap, tasnesc in frunte cu „limbarita si oracaitul”, iar dupa sfatul lui N.Iorga, „ar trebui luati de mana si scosi din drum”. Mai zicea T.Arghezi: „Sa nu ne aparam interesele decat in marginile modestiei. Impertinenta si violenta pentru mine sunt cele mai imediate dovezi ca scrisul e prost. Ce nu reuseste condeiul, bate gura”. Asa dar, ce mare adevar scris ne-au lasat clasicii nostrii. Poate prinde la minte ceva si „Vaidelescii” de azi, a caror degete sunt ciungi pentru condei. Usor de zis, fiindca iata-l pe nemuritorul Petre Ispirescu, prezentandune din basmul sau, pe acea zgripturoaica, de venea cu o falca in cer si alta in pamant, crapand de oftica fiindca nu-l poate inghiti pe Fat-Frumos. Ovidiu Densuseanu, pune si el in lumina ceva mai mult aceasta tema a „morilor de vant” si a „formei fara fond”, ce lasa pete urate in literatura romaneasca, asa cum lasa rodia pete arse pe frunza de vie toamna, spunandune sfatul urmator: „In arta n-are valoare munca migaloasa din care nu izvoreste opera superioara.” Adica, impins prosteste de propriile invidii ale propriei neputinte in ale creatiei artistice, a nu dormi nopti intregi, chinuinduse cineva a aduna tot balastrul vorbariilor nefondate si nevrednice de luat in seama, crapand toate firicelele de par in patru, cu gandul eventual la banii ce o sa-i arunce cititorii inspre el, e o nerozie. Cel putin patologic, ar fi mult mai recomandabil sa nu-si irite nervii, fiindca invidiile rod in cel ce le poarta, dar nici opera literara nu va scoate!

La vremea sa, Iosif Vulcan, zicea simplu: „Arta ca raspanditoare a bunului gust, nu se poate cobori in noroi, ci are sa ridice la sine pe toti cei ce vin sub steagurile sale. Ridicarea aceasta se face prin propagarea eternului frumos, a carui temelie este adevarul”. Deci, adevarul, si nu minciunile invelite in broderii si filosofii ce nu au nimic a face cu ceea ce se cheama literatura. Nici a lua un dictionar de cuvinte, spre a culege numai raritati, inghesuindule in propozitii si fraze care devenind „pseudokinigeticosuri”, nu sunt deloc academice, ba mai aduc si riscul de a nu putea fi intelese de cititori, incalcind sensurile etimologice. La aces capitol, iata ce ne spune Onisifor Ghibu: „Cartile mele nu urmaresc scopuri de eruditie pretentioase, ci scopuri menite a promova binele, adevarul si dreptatea in lume“. George Cosbuc in versul sau ne aseaza o legitate chiar: „Nu filosofia-l face pe om intelept sub soare / Ci mintea cea sanatoasa, castigata cu sudoare“.

Iata-l pe J.B.P.Moliere, de mana cu personajul sau nemuritor, Alceste, pe care ni-l si prezinta astfel: „Om dificil, caruia nimeni si nimic nu-i place, repede iritabil, neplacandu-i nici sa fie laudat, nici sa fie criticat, gata oricand ca dintr-un fapt marunt sa ajunga la concluzii radicale“.

Asa dar, cu-i sa facem azi critica literara, cand avem atati Alcesti? Doar intelepciunea din unele versuri mai scantee in mintea mea: „Azi, ce este mult mai critic in aceasta omenire, E sa vezi ce judecati au cei ajunsi la carmuire; Numai Dumnezeu, dragutul, fie bun sa te fereasca, Sa nu stai la acea masa unde ei sa-ti cantareasca!”(IM) Desigur insa ca nu a ajuns personajul lui Moliere, pana acolo sa ocupe asemenea scaun de raspundere, si tocmai de aceea nataraul, se sofistica la „sus pusii” obstei, fiindca nu putea patrunde nicicum si el, in vr-o guvernare, desi Celmene il sfatuise sa nu se lase de ziar, de vrea scaun parlamentar! Si asa, din ifoase in ifoase, ajungem la ceea ce se cheama, „idea politica la romani. La pluralismul imprastiat pe zeci si sute de partide, de a ajuns tara un urias cu limbi de foc si nari ce scot fumuri ca dinozaurii, in timp ce cumintii avand un singur partid, devin majoritari, iar majoritatea minoritara dupa partide. Tot acum apar si broscoii literati de oracaiesc(dupa vorba lui Arghezi), in toate vocile si limbile, ca niste adevarati si de neconfundati impostori, de mesteca si mai vartos „idea politica la romani”.

La 1877, Eminescu, raspundea: „Domnule Lahovari, razboiul este o problema grava nationala, care trebuie privit pe deasupra luptelor noastre de partid „. „Dar bine, domnule Eminescu, nu mai facem opozitie? ”Ba facem, domnule Lahovari, dar in momentele grele prin care trece tara, trebuie sa vedem cu totii lucrurile ca buni romani”. Fara nici un echivoc, Eminescu avea in vedere interesul general al Tarii, nu era pentru el urgent tocmai luptele dintre partide!

Cu siguranta ca Ion Creanga, citise versurile din „Glossa” prietenului sau drag, din moment ce ii scria acestuia pe la sfarsitul anilor 1877: „Badie Mihai,..Acum stau langa horn cu pisicile mele si mai pun randuiala in cele insemnari. Tu, te certi cu politicienii prin „Timpul”. Ce-ai patit de te-ai facut asa de razboinic? Sanatate si voie buna, Ionica „. Ion Creanga era un Caragiale, mai timpuriu, el intrevedea parca neajunsurile ce se vor abate asupra tanarului poet, redactor la Timpul, pentru ideile sale de umanitate si grija fata de poporul angajat intr-un razboi greu de independenta. Caragiale, vedea in ochii acestui tanar, un suflet predestinat unui destin deosebit!

Pentru a incheea cu aceleeasi vorbe de intelepciune lasate noua indrumare si linie critica de viitor, sa-l mai ascultam pe Lucian Blaga, autorul „Luminilor”, care exemplificanduse pe sine, recunostea ca de acum se afla „sub domnia soarelui de toamna”, adica a varstei si parului argintiu. Bineinteles ca toamnele au multe semnificatii. Toamna se culeg recoltele campurilor, roadele viilor, numaratul bobocilor, rasplatindune munca. Toamna varstei, la fel, aduce vremea cand si noi oamenii, prin faptele noastre aducem roadele unei vieti traite. Cum ne-au fost faptele, eforturile spre implinirea binelui general, asa ne va fi recunoasterea posteritatii. Deci sa ajungem „sub domnia soarelui de toamna” incununati de faptele cele mai folositoare noua si celora in mijlocul carora traim. Sa nu acuzam pe cei cu suferinte psihice, pentru greselile lor involuntare, dar sa oprim pe cei ce voitor creaza intrigi si detractorii, folosind hainele literaturii cu aura de talentati, suparand cititorii. Deci nu este ceva miraculos faptul ca lumea cititorilor de azi, este scarbita a mai cumpara sau citi creatiile „modernismului” de azi, creatii ce parca inunda tot mai mult prin rafturile dughenelor postdecembriste. Unul din proverbele noastre populare, cu o etimologie aproape arhetipala, glasuie despre acea realitate a faptului ca: „Nu e nici un bine in lume a fi mare”, astfel D.Bolintineanu, scria lui V.Alecsandri, in cartea sa de „Poezii”-1971, pag.225, si de care iubitul meu cititor se poate informa, vizitand o biblioteca romaneasca.

Revenind cu buna gandire la indreptarea criticii literare de azi, din pacate, multor literati tocmai aceasta marire li se nazare, o pizmuiesc, o doresc, nesocotind acele multe valori si frumuseti educationale, ce sunt imperativ necesare unei societati ce aspira spre civilizatie. Lectia asta, ne-au lasat-o noua drept invatatura inaintasii nostrii, dar, vai noua celor ce ne zicem urmasi, multe mai avem de invatat!”

„Viitorul rasare din trecut, precum o floare din planta ce se usuca!

Deci,sa ne cunoastem trecutul pentru a ne cunoaste viitorul si daca intradevar avansam in timp si civilizatie!”

10.09.2006